confesiune. ţine-mă de mână şi înveleşte-mă când mi-e frig.

Biserica pe care o frecventăm şi-a schimbat temporar locaţia. Dumnezeu e peste tot şi nu contează locul unde te rogi, dar este important să găseşti un loc unde te simţi bine, unde poţi împărtăşi din tine cu cei dragi. Nu mă aşteptam deloc la reacţia pe care am avut-o. Nu mă aşteptam să fiu atât de emoţionată.

Pentru mine e important ca oamenii lângă care mă rog să fie pe aceeaşi lungime de undă cu mine şi acesta e şi motivul pentru care am reuşit să mă adaptez atât de uşor şi rapid aici. Nu contează locul. Însă slujba de azi a fost una specială. Aveam tot timpul impresia că lucruri noi urmează să se întâmple, anume pentru că ne-am mutat într-o clădire nouă, că oameni noi o să se alăture bisericii, că mesaje noi o să ne răscolească.

Sunt omul care s-a lăsat de Dumnezeu, deoarece, ca mulţi alţii, s-a amăgit cu poveşti despre celule şi cimpanzei. Sunt omul care atunci când a fost întrebat dacă crede în existenţa lui Dumnezeu, a râs şi a spus: Bineînţeles că nu, creştinismul este doar un mit, o poveste, o invenţie. Sunt omul care a căutat orice prilej să-şi exprime valoroasa opinie despre cum toate religiile sunt doar forme organizate de manipulare în masă, cum că istoria creştinismului e plină de orori, crime, spânzurări şi discriminare. Ca ulterior să-mi dau seama că ceea ce mă deranjează sunt religiile şi bisericile – creaţii pur omeneşti, şi nu dragostea pentru Dumnezeu.

Sunt şi omul căruia i-a fost ruşine să spună că e creştin, din frica de a nu fi luat în râs, din moldovenismul ce-o-să-zică-cei-care-m-au-cunoscut-altfel. Sunt omul care a crezut cu tărie că orice persoană care depăşeşte patetismul legat de o credinţă ori alta, devine mai puternic, mai realist, mai capabil să analizeze lucrurile.  

Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 1 Corinteni 8:2.

Acum însă, când mă gândesc la ce simt prin Tine, Doamne, la căldura care mă copleşeşte ori de câte ori îţi rostesc numele, vreau să strig numele Tău şi să spun tuturor că te voi urma pentru totdeauna. Să adun toate cuvintele din toate limbile la un loc şi oricum nu aş putea găsi pe cel ce să descrie dragostea care creşte în mine de fiecare dată când mă rog. 

Cel mai tare îmi pare rău nu de păcatele pe care le-am făcut, ci de faptul că am pierdut atâţia ani fără Tine.

M-am regăsit în Tine şi nu vreau să mă mai pierd. Ţine-mă de mână şi înveleşte-mă când mi-e frig.